Terapia familiei este deseori privita si inteleasa gresit, doar ca o alta varianta de psihoterapie, una in cadrul careia intreaga familie este pusa sub tratament.Desigur ca exista si acest aspect, dar mult mai important este faptul ca implica o conceptie complet noua privind comportamentul uman si anume ca fiind organizat fundamental pe contextul interpersonal.
Terapia familiei este singura terapie care utilizeaza bine conceptul de co-evolutie, si in care respectul fata de viata pacientului este premergator in luarea deciziilor. Totul se face impreuna cu pacientul, in acord cu dorintele sale, utilizand resursele creative pe care familia sau alte persoane semnificative din viata pacientului le-ar putea aduce.
Terapeutul de familie utilizeaza metode sistemice de abordare a cazului si se gandeste la oameni in termenii relatiei lor cu ceilalti, deoarece oamenii influenteaza (pozitiv sau negativ) si sunt influentati de cei din jur intr-un sistem relational. Fiecare dintre noi apartine la un moment dat unui sistem de relatii: familie, prieteni, profesie, educatie, religie, cultura, etc.
Terapia familiei lucreaza cu toate problemele care afecteaza un om la un moment dat, precum si cu sistemele din care acesta face parte (individual, in cuplu sau familie) si face posibila rezolvarea deoarece un simptom este tratat impreuna cu contextul in care se produce.
Oamenii au o anumita teama de psihologi si terapeuti, mergand pana la ideea ca au probleme de ordin psihic din moment ce sunt nevoiti sa frecventeze aceste tipuri de institutii.
Psihologul lucreaza cu oameni stresati, oameni rapusi de o anumita intorsatura nefericita de evenimente, oameni ce au un caracter si o vointa deficitara in a se exprima sau a face parte dintr-un cuplu sau o familie, etc.