Facebook
Log In
Cautare Inscrie clinica ta medicala Inregistreaza-te ca pacient
Home | Cabinete / Clinici Medicale | Forum / Comunitate Medicala | Contact
  Locatie:  Forum » Articole Medicale » Psihologie

Detaliile in psihoterapie

15.10.2010 | Autor Cabinet de psihologie Miu Valentin. 93 vizualizari, 0 raspunsuri

Scriind „Introducere in psihanaliza” Freud a urmarit sa faca psihanaliza mai accesibila publicului larg, sa o aduca intr-o zona a intelegerii comune, as zice chiar sociale. Planul lui cel putin pentru unele zone ale lumii contemporane a reusit, psihanaliza sau mai corect ideile sau conceptele conturate de intelegerea specific psihanalitica ajungand de larga circulatie. Este la fel de adevarat ca in tara noastra situatia nu arata asa.

Prima tema abordata in Introducere este cea a actelor ratate, urmeaza visul (travaliul de elaborare-travaliul de interpretare) si apoi sectiunea psihonevrozelor. Citind aceasta lucrare, pentru prima data acum mai bine de zece ani, aspectul care m-a impresionat de-atunci a fost ca indiferent despre ce scria, parea ca Freud era atent nu numai la manifestarile majore ci si la tot felul de detalii pe care pe buna dreptate suntem tentati sa le consideram fara importanta, intamplatoare. Cel putin pana atunci nu m-am gandit niciodata ca faptul de a gresi pronuntia unui cuvant sau inevitabilele lapsusuri ar putea avea un sens, ba chiar adesea un sens profund.

Complicatele procese onirice – prin comparatie cu actele ratate – pun si ele in evidenta cu usurinta faptul ca aspectele cele mai trecute cu vederea din continutul manifest sunt si cele care vor sa faca pierdut unul dintre sensurile importante ale visului. In explicatia tabloului nevrozelor, Freud, cu o indemanare extraordinara aduce la lumina constiintei sensuri ale unor gesturi infime, gesturi care vin sa indrepte atentia spre continutul propriu-zis, latent, al nevrozei. Un gest, un cuvant sau o idee capata in descrierea freudiana, si nu numai, puterea de a deschide orizontul intelegerii proceselor din profunzime.

Modul in care deschizi usa sau o inchizi, cum stabilesti primul contact vizual, cum treci pragul, ce-ti sare in ochi cand faci lucrurile astea, cum stai in scaun, ce impresie absolut subiectiva iti face atmosfera cabinetului – lumina, temperatura, mobilierul, culoarea peretilor, zgomotul sau linistea cabinetului, nodul din gat sau locul in care ai putea sa te asezi – pe canapea sau pe fotoliu, si unde sa-ti lasi geanta sau geaca si multe, as zice infinite detalii ale numai catorva secunde! Ar vreun rost sa le urmaresti sau sunt doar vreun exercitiu de atentie care pune in discutie doar capacitatea terapeutului de a le vedea?

Cu toate ca este evident ca asemenea detalii sunt importante, intelegerea manifestarilor psihice ale celuilalt pe care incercam sa o realizam implica mult mai mult decat interpretarea detaliilor. Ele devin un ajutor de care ne folosim pentru a ajunge in locuri mai importante. Din modul in care o femeie isi aseaza geanta poti deduce uneori ca „are intentia” sa fie mai deschisa sau mai retinuta in ceea urmeaza sa-ti spuna. N-as vrea sa se inteleaga ca interpretarea unui gest poate fi facuta oricum si oricand, mereu la fel insa sunt momente cand testez asemenea semnificatii care-si dovedesc de indata valabilitatea. Important nu este gestul in sine ci locul in care trimite adica nu modul in care isi tine geanta sau ce face cu ea ci anxietatea implicata in acest gest, anxietate care ii va marca discursul inspre o deschidere sau o aparare mai mare.

Existenta inconstientului a fost asociata de Freud procesului refularii: reprezentarile si afectele care deranjeaza homeostazia organismului fiind trimise intr-o zona a psihicului nostru care s-ar ocupa de anihilarea lor. Zona a luat numele de inconstient iar anihilarea s-a dovedit partial ratata pentru ca refulatul nu amorteste, nu este anesteziat (desi procesul inspre un asemenea rezultat ar tinde) ci urmand cai specifice isi cere dreptul la exprimare. Situatia a capatat certitudine cand interpretand visele Freud descopera, asa cum face si noi astazi, dorintele infantile care sunt la fel de vii ca in momentul potrivit aparitiei si manifestarii lor. Depozitarea in inconstient fereste de trecerea timpului erodand capacitatea acestuia de a le rezolva pe toate.

Dupa cum spuneam neplacerea generata in sistemul constiintei de implinirea anumitor dorinte a dus la refularea lor si la crearea unei bariere, a unei cenzuri care sa le mentina refulate in inconstient. Aspectele psihodinamice pun in evidenta ca bariera aceasta nu poate opri intru totul incercarile continue ale inconstientului de a se descarca ceea ce face ca la suprafata sa apara numai derivate ale refulatului. Practic Eul accepta o anumita cantitate de neplacere pentru ca presiunea inconstientului sa fie mai mica dar suficient de putina pentru a nu se simti destabilizat. O parte din aceste derivate sunt de fapt acele detalii pe care le observam. Ele sunt semne ale unor conflicte sau ale unor dorinte care nu se pot manifesta nestingherit si care, adesea, apartin inconstientului. De aceea spunea Freud ca omul nu poate pastra un secret: chiar daca buzele refuza rostirea, corpul gaseste multe alte cai de a-i spune povestea. Si tocmai de aceea atentia noastra este atrasa de asemenea manifestari simptomatice.

Dar lucrurile nu trebuie interpretate numai intr-un sens negativ. Nu degeaba acele mici bucurii ale vietii sunt apreciate. Ele vin sa transmita un anume confort afectiv, confort mentinut si sustinut la suprafata de gesturi simple care-si au radacina, determinarea in procese mult mai complexe si profunde.

Nu mi se pare ca interpretarea unui anumit gest de fiecare data in acelasi fel, cu tentatia de a organiza o colectie de interpretari automate poate fi sustinuta fara limite. Cu siguranta ca exista gesturi sociale a caror semnificatie este mult mai stabila decat gesturile intelese pe teritoriul inconstientului personal unde lucrurile pot fi interpretate si altfel, desigur fara a anula posibile semnificatii colective.

Raspunde/Comenteaza acest articol
* campuri obligatorii
Comentariu/
Raspuns:
 
*
Cod :
Introduceti Codul de mai sus : *
Cautare (completati minim 4 - 6 caractere)
Discutii in Forum
Articole in Forum
Alte articole din Psihologie

Relaționarea dintre parinti si adolescenți, perceptia; relatiei parinte - adolescent
29.02.2012 - autor CABINET PSIHOLOG ; CUPSE LAURA DIANA tel.0746900864; email ; psiholog_laura@yahoo.com, PSIHOLOGIE CLINICA. 93 vizualizari, 0 raspunsuri

Relaționarea dintre parinti si adolescenți, perceptia; relatiei parinte - adolescent

Perioada adolescentei este o mare încercare si o punte in dezvoltarea unui individ ...

Dezvoltarea personalitatii la copii si adolescenti
09.02.2012 - autor CABINET PSIHOLOG ; CUPSE LAURA DIANA tel.0746900864; email ; psiholog_laura@yahoo.com, PSIHOLOGIE CLINICA. 93 vizualizari, 0 raspunsuri

Personalitatea este reprezentata prin organizarea dinamică în interiorulindividului a acelor sisteme psihofizice care determină gândirea şi comportamentul său carac ...
Formarea personalitatii la copil si adolescent (familia :structura si functii, efecte)
08.02.2012 - autor CABINET PSIHOLOG ; CUPSE LAURA DIANA tel.0746900864; email ; psiholog_laura@yahoo.com, PSIHOLOGIE CLINICA. 93 vizualizari, 0 raspunsuri

Dezvoltarea personalitatii ca problematica de actualitate, impune atentie si focus pe faptul ca tot mai multi adolescenti îsi formeaza o personalitate deficitara, iar in cercetarea de fata doresc sa s ...
COPIII AU NEVOIE SA FIE IUBITI
28.01.2012 - autor Cabinet Psihologic Blagoi Alina. 93 vizualizari, 0 raspunsuri

Prima și cea mai importantă nevoie a copilului tău este aceea de a fi iubit. Fiecare copil este asemenea unui pahar gol și singurul mod în care acest pahar poate fi ...

Articole grupate pe Sectiuni
    •   Alergologie-imunologie
    •   BUSINESS
    •   Cardiologie
    •   Chirurgie generala
    •   Dermatologie
    •   Dieta si nutritie
    •   Gastroentero
    •   Geriatrie
    •   Infectioase
    •   Legislatie Medicala
    •   Medicina alternativa
    •   Medicina de urgenta
    •   Medicina Generala
    •   Medicina muncii
    •   Nefrologie
    •   Neurologie
    •   Oftalmologie
    •   Oncologie
    •   ORL
    •   Ortopedie
    •   Pediatrie
    •   Pneumoftiziologie
    •   Psihologie
    •   Reumatologie
    •   Sexologie
    •   Stomatologie
    •   Urologie
Pacienti , intrebari, raspunsuri
Forum, comunitate medicala
ACCES COMUNITATE PACIENTI
Username :
Parola :
Am uitat parola Inscriere Pacienti
Copyright © 2012 Sanoo.ro All Rights Reserved
Website-uri Partenere
www.reducerimedicale.ro | www.reducerimedicale.info | www.albireadintilor.info | www.analize-medicale.info | www.cabinet-cardiologie.info | www.cabinet-dermatologie.info | www.cabinet-oftalmologic.info | www.cabinet-orl.info | www.cabinet-stomatologic.biz | www.cabinet-urologie.info | www.cabinete-stomatologice.com | www.cabineteginecologie.info | www.cabinetemedicale.info | www.clinica-chirurgie.info | www.clinici-medicale.info | www.implanturi-dentare.info | www.vitabela.info/ceai-cistus-incanus | www.vitabela.info/parfum-Heidi-Klum | www.vitabela.info/parfum-Michael-Schumacher | www.vitabela.info/parfum-Bruce-Willis | www.vitabela.info/parfum-Leona-Lewis | www.vitabela.info/parfum-Desperate-Housewives | www.vitabela.info/parfum-Marcus-Schenkenberg | www.vitabela.info/parfum-Ralf-Moeller | www.vitabela.info/parfum-Boris-Becker | www.vitabela.info/p/Ganoderma--80331/149/ | www.ceai-cistus-incanus.sanoo.ro |
Companii Partenere