Dosarul ochiului

Organele de simt (ochii, urechile, nasul, papilele gustative de pe limba si papilele tactile ale pielii) sint, trebuie sa recunoastem, un soi de aparate sensibile de perceptie, de legatura cu ceea ce ne inconjoara. Desigur, chiar si cele mai fine simturi ale unui om nu se pot compara cu cele ale anima-lelelor, mult superioare functional. Exemplele nu sint prea departe – pisicile vad razele X (Roentgen) si aud ultrasunetele, ale caror frec-vente nu sint cuprinse in intervalele percepute de om; ciinii au auzul mai ascutit, dar nasul lor este de o finete extraordinara: daca celulele senzitive ale nasului unui ciine acopera, sa zicem, o suprafata cit o batista mare, barbateasca, aceleasi celule ale unui om nu acopera mai mult de un timbru postal; albinele si furnicile vad in ultraviolete, unii serpi, calmari si nesuferitii gindaci de bucatarie – in infrarosu; termitele sint capabile sa reactioneze la cimpurile magnetice si electrice si sa simta radioactivitatea; pasarile migratoare au un sistem insuficient studiat de orientare in spatiu, dupa cimpul magnetic al Pamintului; delfinii au un sonar perfectionat, cu care percep in apa sunete dintre cele mai variate – de la infrasunete (foarte joase ca frecventa) pina la ultrasunete (frecvente cu mult peste limitele umane) etc.
Dar poate ca nici nu trebuie ca omul sa fie cel mai perfectionat din punctul de vedere al simturilor. Cine stie incotro l-ar mai putea purta mintea, caci nu totdeauna stie sa foloseasca darurile cu care este inzestrat de Dumnezeu si soarta doar spre binele lui si al tuturor celorlalti – oameni, animale, plante si planete...
Ochiul si irisul
Ochii, oglinda sufletului nostru, pe linga rolul de a ne informa despre tot ceea ce se afla in jur, arata totodata celor din preajma noastra gindurile, intentiile, sentimentele pe care nu le divulga inca...
De-a lungul epocilor au aparut tot felul de formule in limbajul curent, care redau foarte sugestiv efectele privirii noastre: putem arata din ochi, taia din priviri, desfiinta cu privirea, dar si sa facem ochi dulci, sa privim drept in ochi un adversar si cite si mai cite.
Gratie ochilor – organele vazului – primim pina la 90 la suta din cantitatea totala de informatii din toate domeniile. Inca din antichitate oamenii au fost constienti de valoarea pe care o au ochii pentru noi: Heraclit din Efes spunea ca ochii sint niste martori mult mai exacti decit urechile.
Unii au privirea calma si blinda, altii arzatoare, unii privesc amenintator, altii sfios. Ochii verzi sint luminosi si veseli, cei albastri – visatori, cei cenusii – ironici si reci, ochii caprui pot fi arzatori sau atragatori, ochii negri – de nepatruns si patimasi etc. De unde vin toate aceste impresii ale noastre? Ce confera culoare si expresivitate ochiului?
Culoarea ochiului este data de iris – membrana circulara diferit colorata. Iris – curcubeul – a aparut dupa Potop, iar la grecii antici era numele zeitei vestitoare a pacii. In organismul nostru, irisul este un fel de punte intre interiorul ochiului si lumea exterioara. Culoarea irisului este data de pigmentul aflat in membrana (de fapt, in tegumentele noastre), numit melamina.
Cind este mai putin pigment, irisul este colorat in cenusiu, verde sau albastru – deschis sau mai inchis. Cind este mai multa mela-mina, ochii devin caprui sau chiar negri. In absenta melaminei, ochii au culoarea rosie – fara melamina, membrana transparenta si incolora lasa sa se vada vasele capilare, caci este foarte puternic vascularizata. Iata de ce persoanele fara pigment al pielii – albinosii – au parul alb, pielea rozalie, iar ochii rosii (ca la iepurii albi, la fel de lipsiti de mela-mina ca si ei).
Rolul melaminei din membrana irisului nu este nici pe departe cel de a infrumuseta ochiul si, implicit, chipul omului. Ea formeaza un fel de draperie, de ecran protector, care apara ochii de razele prea puternice ale surselor de lumina. Altfel, lumina ar patrunde in ochi in cantitate prea mare, vatamindu-l. In plus, nu am mai putea avea imagini clare, caci acestea ar fi voalate de lumina. Patrunzind exclusiv prin pupila, lumina patrunde in camera obscura a ochiului si poate impresiona celulele sensibile ale retinei – ecranul cu ajutorul caruia vedem.
Ochi albastri, cenusii, caprui, negri
Melamina concentrata in membrana irisului este protectoarea ochiului. In zonele cu soare puternic, de-a lungul erelor, prin adaptare si selectie naturala, ochii au ramas predominant de culoare neagra sau caprui-inchis. Aceasta pentru a apara cit mai bine partea cea mai sensibila de efec-tul razelor arzatoare. In regiunile nordice, unde soarele este mai putin torid, mai blind, culoarea cel mai frecvent intilnita este albastra – cu diverse nuante, pina la cenusiu. Desigur, in zonele temperate vom gasi ochi de diverse culori, dar aici se pune mai putin probleme protectiei naturale impotriva efectelor luminii prea puternice.
Exista insa si exceptii de la aceasta regula geografica a culorii ochilor: eschimosii, laponii, ciukci si toate celelalte populatii din extremitatea nordica a zonelor populate (dar si in Tara de Foc din sudul extrem al Americii de Sud) au ochii foarte negri; ca si parul si culoarea intunecata a pielii, ochii negri ii apara de stralucirea orbitoare a zapezii si ghetii. Pe intinsele tarimuri de gheata si zapada se reflecta razele soarelui, iar stralucirea orbi-toare nu este atenuata de praf sau fum (aproape inexistent).
Aristotel era convins ca firea omului se reflecta in culoarea pe care o au ochii acestuia: colericii au ochi caprui sau verzi, de nuanta oliv, melancolicii – cenusii intunecati, iar flegmaticii – ochi albastri-deschis, pina la cenusiu chiar. Astazi se crede ca cei cu ochi negri sint oameni puternici si plini de tenacitate, dar prea iritabili in situatiile de criza; cei care au ochii cenusii sint persoane pline de hotarire, cei cu ochii caprui au fire inchisa, acunsa, cei cu ochii albastri ca cerul sint rezistenti si rabdatori, iar cei cu ochii verzi – firi stabile, concentrati si plini de rabdare.
Culoarea ochilor nu este aceeasi chiar de la nastere. In general, nuanta definitiva este cea care se vede la copilul de 2-3 anisori.
Citeva ciudatenii privind culoarea ochilor
Multa vreme s-a considerat albastrul deschis ca fiind culoarea tipica pentru rasa nordica. Se spunea chiar ca este de neconceput un german pur, perfect sanatos, cu ochi caprui.
Totusi, multi germani au ochii caprui, chiar daca nu au printre as-cendenti alte natii. Aceasta se poate explica prin faptul ca unii pot avea stramosi din landurile sudice sau Austria, unde este mai mult soare.
In Orient, ochii rai sint insa tocmai cei foarte deschisi la culoare – albastri sau verzi uneori (si la noi se spune ca cei cu ochi verzi sau albastri deoache, altii cred insa ca ochii negri, ca ai tigancilor, sint capabili de deochi).
Exista si oameni care au un ochi caprui si altul verde – ceaciri.
Cauza nu a fost inca explicata. Probabil este vorba de o pigmentare diferita, astfel incit lumina nu patrunde la fel prin ambii irisi.
Ochi patrunzatori, capabili sa citeasca gindul
De multe ori auzim expresii de genul: are ochii atit de patrunzatori, incit parca citeste gindul celui aflat in fata sa; ochi care-ti citesc in suflet, privire cercetatoare, ochi de vultur, ochi de soim sau de lup etc.
Multe personalitati cunoscute au avut ochi deosebiti sau o privire aparte. Spre exemplu, intr-un tablou al lui Jeronimus Bosch, Cele sapte pacate capitale, este reprezentat ochiul cel pururea neadormit al lui Dumnezeu. De altfel, in desenele din pesterile aflate in Asia Mica, in China, India sau Egiptul antic se intilnesc imagini asemanatoare. Se pare ca desenele reprezentind paca-tele si nenorocirile care-i lovesc pentru ele pe oameni, asezate impre-jurul imaginii ochiului, sint un fel de catalog a ceea ce se poate citi prin intermediul iridologiei – diagnosticul starii organismului cu ajutorul irisului persoanei respective. Dar unele personalitati istorice sint mentionate a fi avut o privire deosebita: Suetoniu a scris ca imparatul roman Augustus dorea foarte mult sa aiba in privire acea forta data de zei si era extrem de bucuros cind supusii isi plecau ochii in fata lui.
Ochi cu adevarat patrunzatori, sfredelitori, care sa patrunda in inima si cugetul celorlalti au avut insa multi oameni din categoria personalitatilor: Lev Tolstoi, se spune, patrundea cu privirea pina dincolo de cel cu care sta de vorba; chiar fiul marelui scriitor rus spunea ca tatal sau avea o privire patrunzatoare si nimic nu-i scapa. Rasputin, cel ce pusese stapinire pe cugetele si vointa multora (inclusiv tarul si tarina Rusiei), avea o privire grea, apasatoare, care coplesea pe cel ce-i statea impotriva.
Uneori ochii ard de furie, alteori stralucesc de bucurie sau iubire. Se pare ca unii au capacitatea de a lovi cu ochii – este ceea ce se numeste deochi sau ochi rai. Desigur, din punct de vedere anatomic nu apar nici un fel de deosebiri structurale ale unor ochi rai fata de cei normali. Energetic insa este o diferenta deosebit de mare: ochii capabili de deochi emit spre noi, ceilalti, o cantitate mare din radiatiile negative pe care le-au inmagazinat in ei. Aces-tea lovesc, pur si simplu, aura si intreg organismul celorlalti, care, daca nu sint protejati de o aura puternica, suporta consecinte dintre cele mai neasteptate: de la dureri de cap inexplicabile, greturi si varsaturi, pina la lesin, boli, coma si, daca nu se gaseste remediul, chiar deces.
Semnele sau punctele de pe iris
Specialistii au stabilit, intr-o masura mai mult sau mai putin exacta, ariile de pe suprafata irisului responsabile de diferite organe si zone ale corpului: partea superioara a irisului (la ora 12 cum spun pilotii) raspunde de creier, in zona de la ora 3 se plaseaza responsabilitatea plaminului sting si a inimii, la ora 9 – a plaminului drept si, a glandelor mamare, la ora 6 este zona rezervata picioarelor, iar de ambele parti ale acesteia se afla zona organelor sexuale. Cum se observa modificarile din zonele respective? Studiind unele pete, benzi, liniute sau puncte, formate de depuneri de melamina, care ar trebui sa corespunda perturbarilor aparute in respectivele zone din organism. In schimb, la persoanele sanatoase irisul este pur, curat, fara nici un fel de depuneri. De altfel, in Evanghelia lui Matei se spune: Daca ochiul tau fi-va curat, intregul trup iti va fi luminat. In medicina tibetana s-a considerat din vremuri stravechi ca ochiul reflecta starea de sanatate a ficatului.
Pupila – o fereastra spre Univers
Pupila este orificiul din mijlocul irisului prin care lumina patrunde in ochi si ne face sa vedem. Lumina prea puternica are ca efect micsorarea pupilei, care devine cit o gamalie de ac. Dimpotriva, cind lumina este slaba, pupila este larg deschisa, aproape cit tot irisul.
Pupila se dilata sau se contracta si sub imperiul emotiilor: evenimentele neplacute si pericolul fac pupilele sa se micsoreze, privirea atintindu-se asupra a ceea ce trebuie sa apara. Cind omul simte o bucurie sau o placere, pupilele se dilata. Pupilele ce se dilata sau se contracta sint un semn ca omul este viu. Cind omul moare, pupilele dispar – fereastra spre Univers se inchide pentru totdeauna, raminind doar cea a spiritului.
Nu toate animalele au pupilele circulare: la pisica este de la o fanta subtire, verticala, pina la o pupila ca un cerc negru, imens. La delfini pupilele au forme literei Y, la alte vietuitoare – alte forme de pupile – de stea, de clepsidra etc. Si dupa forma mai mult sau mai putin perfecta a pupilei specialistii se straduiesc sa puna diagnosticul sta-rii de sanatate a organismului: astfel, s-au identificat deformari ce ar indica o inclinatie spre melancolie, apoplexie, mania maririi (sindromul lui Napoleon), predispozitia spre platfus sau impotenta etc.
Si dincolo de fereastra
In spatele pupilei se afla cristalinul, ca o mica bila ce-si schimba putin forma – cind mai bombat, cind mai turtit – si concentreaza, ca o lentila, lumina ce patrunde in ochi. Cu ajutorul lentilei acesteia se formeaza imaginea. Ea apare pe retina – o membrana subtire, alcatuita din celule specializate in transformarea luminii, care devine semnal nervos si ajunge astfel in creier. De fapt, abia acum vedem cu adevarat, in momentul in care imaginea este adusa aici. Iar imaginile formate in creier beneficiaza de cele doua cadre distincte pe care le-au fotografiat cei doi ochi, dar si de experienta noastra anterioara. De aceea reusim sa vedem uneori imagini de ansamblu, alteori detaliile care ne intereseaza si asa mai departe.
Lacrima ce da viata ochiului
Omul poate plinge din multe pricini, dar glandele lacrimale au, de fapt, scopul de a umezi constant ochiul, caci altfel acesta s-ar usca si nu ar mai putea functiona. Cind clipim, lacrima se prelinge pe pleoapa si, venind in contact cu suprafata ochiului (sclerotica este membrana-invelisul lui exterior), il unge cite putin. Omul poate plinge din multe pricini, dar lacrimile de durere sint, cu adevarat, mai sarate si mai amare decit celelalte.
De aici vine, probabil, expresia de plins cu lacrimi amare.
Lacrimile sint si un antiseptic natural, menit sa spele si sa curete ochiul de particulele de praf si microbii ce pot sa intre, o data cu ele, in cavitatea oculara. Aceasta actiune a lacrimilor se datoreaza proteinei numite lisocima, alaturi de imunoglobuline si celule macrofage (care distrug bacteriile). In plus, lacrimile mai contin si un hormon, numit prolactin.
Unii filozofi considera ca risul, altii insa sint de parere ca plinsul a reusit sa-l umanizeze pe om – cu deosebire plinsul (jelirea) celor dusi de linga noi.
Pleoapele, genele, sprincenele
Ochiul este prevazut cu un intreg sistem de protectie: pleoapele care-l umezesc si il feresc de vint, de lumina prea puternica sau de praf, genele care contribuie si ele la aparare, sprincenele care opresc picaturile de sudoare sa nu curga in ochi. Dar cite se mai pot inca spune despre ochii nostri cei de toate zilele!