Paradigmele medicinii

În plan biologic, boala—patologia-- este privită ca un eşec al medicinii preventive (medicinii de ambulatoriu), al medicinii omului sănătos. Aşa cum am mai afirmat, această concepţie o putem regăsi, încă din Antichitate, de acum peste 3000 de ani, în gândirea materialist dialectică a medicinii chineze. Ei nu puteau concepe ca forţa de muncă să se îmbolnăvească şi astfel să scadă productivitatea muncii. În cazul când, din neatenţia medicului chinez curant, acest lucru se întâmpla, retribuţia medicului scădea considerabil. Pe baza acestor considerente, medicii chinezi au pus un mare accent pe medicina preventivă, devenind pentru ei chiar cult.
Una dintre paradigmele medicinii alopate occidentale, şi nu numai, s-a bazat pe presupunerea că boala este inamicul numărul unu al vieţii, că ea trebuie combătută cu toate mijloacele profilactice şi curative (de care se dispune) atât chimioterapeutice cât şi bioterapeutice. În prezent chimioterapeutica este privită ca o armă de luptă folosită pe un teren de conflict, pacientul, împotriva unui inamic redutabil, uşor adaptabil condiţiilor impuse, boala. Această terapeutică se sileşte, din răsputeri, să combată simptomele bolii şi să le stopeze îndată ce acestea apar. Pentru realizarea acestui deziderat, se apelează la consumul, chiar exagerat, al produselor farmaceutice şi nu se stopează vechile erori alimentare, sau cele de natură psihosomatică, ce au condus la apariţia bolii, bolnavul având ocazia în continuare să violeze legile naturii.
Pe de altă parte, în concepţia manifestărilor energetice şi energosomatice, boala este concepută ca un efort natural al organismului de a se elibera, de toxinele celulare, prin crize de curăţire. De aceea, folosind tehnica Masajului Analitic Plantar, aceasta va dirija, va uşura şi chiar va întreţine aceste crize, în loc să încerce a le opri, în mod brutal, prin medicamente sau procedee fizico-chimice administrate adesea în contrasens şi chiar inoportun, folosind pacientul drept cobaiul acestora. Noi considerăm că, dacă sănătatea înseamnă capacitatea de eliberare a organismului de reziduri şi toxine, atunci, simptomele bolii, exprimă, în ultimă instanţă, un efort de purificare, de apărare şi nu de distrugere a sănătăţii. Ceea ce face organismul trebuie să şi desfacă, numai că trebuie ajutat.
Cel mai de seamă medic al Antichităţii, Hipocrate, afirma că “ a dobândi vindecarea este mai presus de orice în ştiinţa medicală; din mai multe căi însă, ducând către această ţintă, trebuie să o alegem pe cea mai puţin vătămătoare” şi “PRIMUM NON NOCERE”, care în traducere liberă înseamnă : mai întâi de toate a avea grijă să nu dăunezi, să nu prejudiciezi, aşadar, să nu faci rău. Considerăm că, acest precept şi-a păstrat valabilitatea până în zilele noastre. De aceea, trecerea de la boală la sănătate nu se poate realiza doar prin simpla suprimare a bolii. Medicina nu poate ţine locul sănătăţii, cu atât mai mult cu cât ea s-a fragmentat pe segmente organice (interne, urologie, ortopedie, oftalmologie,etc), avându-se în vedere că organismul uman este un tot unitar, având organele indisolubil legate. Organismul are cel mai complex angrenaj, piesele lui ajustându-se sau împiedicâmdu-se reciproc. De aceea, sănătatea nu se poate obţine tratându-se doar un singur organ, considerat bolnav, ci ansamblul întregului organism.
Într-o carte intitulată “Igiena vieţii şi maternitatea în condiţii sigure”, scrisă în 1934 de Sir W. Arbuthnot Lane, un faimos chirurg englez, se afirma : “Nu se poate nega faptul că medicul viitorului va fi medicul care va preveni bolile” şi în continuare :“medicina preventivă va fi ştiinţa umană supremă a acestui secol”. Cum de atunci s-au scurs aproape trei sferturi de secol şi bolile cronice sunt în continuă creştere iar rata mortalităţii prin bolile degenerative este constant crescătoare, să fi fost oare acel apel lansat în van? Un alt sfat bun a fost dat de dr. William Bucham, membru al “Colegiului Regal al Medicilor” din Edinburgh. El a scris o carte cu titlul: “Medicina domestică”, prin această lucrare el a sperat să educe marele public oferindu-i informaţii preţioase asupra stării de sănătate şi cum poate fi ea menţinută. Înainte de a publica lucrarea, a fost avertizat de prieteni că ar putea atrage asupra sa dezaprobarea şi resentimentul întregii lumi medicale (în special din partea confraţilor săi medici), datorită faptului că majoritatea medicilor preferă să menţină starea de ignoranţă pentru ca oamenii să aibă întotdeauna nevoie de ei. Dr. Bucham şi-a publicat totuşi cartea şi într-adevăr, ulterior a fost persecutat de cei pe care el i-a numit “reprezentanţii egoişti, mărginiţi şi obtuzi ai profesiei”. Iată câteva din ideile avansate de dr. Bucham, pentru care cartea şi autorul ei au fost persecutaţi. Autorul scrie în introducere: “Majoritatea oamenilor acordă prea multă importanţă medicinii (ajutorului din afară) şi au prea puţină încredere în propriile disponibilităţi curative. Ceea ce face efectiv medicul pentru pacient pentru a-l ajuta în vindecare, acesta (pacientul) poate realiza el însuşi, ba chiar cu mult mai mult, folosindu-şi puterea care există întotdeauna înlăuntrul său!”
Puterea (energetică) cu care a fost înzestrat omul de la Creaţiune există încă în interiorul său. Dacă el va învăţa cum anume poate să-şi dinamizeze acest gigantic potenţial lăuntric (prin măsurarea energetică a tuturor elementelor pe care le foloseşte pentru a-şi întreţine viaţa ; şi a le folosi pe cele care au o valoare energetică mai mare ca a lui proprie ), atunci totul devine realizabil. Dar, deşi totul este posibil, nu orice este permis, căci trebuie respectate legile naturale şi cele divine. Ceva mai departe Bucham spune: “Eu cred că administrarea medicamentelor duce la rezultate îndoielnice şi periculoase şi că este mult mai bine să înveţi omul cum să evite necesitatea utilizării lor decât să-l înveţi cum să le folosească”(-El se referă aici la necesitatea medicinii preventive—noi nu suntem împotriva medicinii alopate şi a chimioterapiei ci împotriva folosirii pacientului drept cobaiul acestora şi a nu i se da un medicament compatibil cu propria sa persoană). El adaugă : “ Dacă medicii ar avea bunăvoinţa să-şi scrie prescripţiile şi recomandările în limbajul comun, uşor accesibil şi le-ar explica cu răbdare pacienţilor, pe înţelesul lor, care sunt cauzele reale ale bolii lor şi care sunt greşelile pe care ar trebui să le evite, această atitudine le-ar inspira pacienţilor încredere în medic”. Iată un medic onest şi un sfat minunat într-o carte publicată în 1783. Dar pentru a respecta acest sfat minunat, terapeuţii de astăzi ar trebui să cunoască ei înşişi aceste cauze reale şi mecanismele profunde care declanşează bolile. Din nefericire însă, terapeuţii înşişi sunt victime ale aceloraşi boli pe care au pretenţia că le “vindecă”.
În trecut (şi chiar şi astăzi) se credea că bolile omului erau cauzate de demoni şi se foloseau procedee de exorcizare pentru neutralizarea şi eliminarea acestora din mintea şi corpul bolnavului (şi astăzi—în secolul XXI-- mai vedem asemenea procesiuni de exorcizare). Când L. Pasteur a fondat teoria microbiană a germenilor patogeni, el a reluat de fapt aceeaşi situaţie într-o formă “modernă”, mai acceptabilă ştiinţific. În loc să fie incriminate forţele “demoniace”, vina a fost aruncată asupra microbilor şi “exorcizarea” era practicată numai asupra anumitor zone afectate ale organismului, ca şi cum partea bolnavă ar fi fost "demonizată” şi ea trebuia să fie tratată (medicamentos sau chirurgical, prin extirpare). Despre L. Pasteur , se spune că el însuşi şi-ar fi dat seama de eroare în ultimii săi ani şi ar fi realizat că totuşi ceea ce este mai important pentru vindecare este “terenul”—pe care se dă lupta, dintre celulele organismului şi celulele bacteriene, pentru mediul lichid din care să-şi preia substanţele anabolice de regenerare şi să-şi verse substanţele catabolice de dezasimilaţie-toxinele—adică structura fizico-psihică a pacientului şi nu “sămânţa”, adică germenii microbieni. Cu alte cuvinte, bacteriile şi viruşii devin periculoase numai atunci când “terenul”, (constituţia fizică şi psihică) pe care noi l-am pregătit prin neglijenţă, devine favorabil pentru ca aceşti germeni să se dezvolte şi să se multiplice determinând apariţia bolii.
Robert Koch, faimosul microbiolog german, a stabilit la sfârşitul secolului trecut cele patru condiţii care trebuie îndeplinite de teoria microbiană pentru ca aceasta să fie validă ca teorie ştiinţifică: 1) Germenii patogeni trebuie să fie prezenţi la fiecare caz de îmbolnăvire; 2) Germenii patogeni nu trebuie să existe în condiţii normale, decât numai atunci când se manifestă boala; 3) Germenii patogeni trebuie să poată fi cultivaţi în medii de cultură adecvate pe parcursul mai multor generaţii, dar aceste medii să fie exterioare organismului uman; 4) Cultura pură de germeni astfel obţinută ar trebui să poată fi retransplantată într-un organism sănătos fie uman, fie animal, unde ar trebui să producă în mod constant şi repetabil, aceeaşi boală, exact aceleaşi microrganisme ar trebui să fie din nou evidenţiate în sângele sau secreţiile prelevate de la omul sau animalul inoculat cu respectiva cultură de germeni.
Şi ca dovadă că “terenul” individului este determinant, iar microbii sunt doar cauze secundare, este faptul că inoculaţi în organismele foarte pure şi echilibrate, nu duc la apariţia bolii. Putem da măcar un exemplu, sfântul Francisc de Assisi, deşi a trăit printre leproşi ani de zile, nu s-a îmbolnăvit niciodată de această boală, despre care toată lumea ştie că este foarte contagioasă. Toate acestea demonstrează că, atunci când este creat un monstru Frankenstein, este mult mai greu să-l controlezi decât s-ar putea imagina.
Savanţii care au descoperit zaharina, au prezentat-o în 1885. Dr. Bucham a prevăzut însă pericolele consumării acestei substanţe cu mult timp înainte şi toată viaţa sa s-a luptat împotriva ei, dar fără nici un rezultat. Astăzi, deci cu ~ 120 de ani mai târziu, utilizarea zaharinei este oficial interzisă, în Canada şi SUA, datorită presupusei sale implicări în procesul cancerigen. Dar acesta este doar un exemplu mărunt. În toată istoria cercetărilor legate de cancer, se pot găsi sute de asemenea exemple. N-ar trebui să ne surprindă că situaţia se prezintă astfel; orice lucru creat dintr-un interes inferior, mercantil, este vulnerabil la orice fel de corupţie, care este uşor de realizat în special atunci când intră în joc emoţiile şi temerile omului, aşa cum neîndoielnic se întâmplă în cazul procesului de vindecare. “ERARE HUMANUM EST, PERSEVERARE DIABOLICUM”—greşeala este umană, a persevera în ea este diabolic.