Simptome capitale, hipotrofia şi atrofia musculara īnsoţesc de regulă afecţiunile aparatului locomotor. Musculatura - şi mai ales ,grupele musculare, mari, cum sunt cvadricepsul şi deltoidul - se atrofiază rapid īn orice afecţiune care limitează posibilităţile de mişcare. Simpla imobilizare spontană sau terapeutică a unui segment, obligānd muşchii la inactivitate, se manifestă īn mod obligatoriu prin apariţia atrofiei musculare.
De obicei,atrofia musculară poate fi cu uşurinţă pusă īn legătură cu o afecţiune bine precizată a aparatului locomotor. Uneori īnsă, mai ales īn cadrul atrofiilor musculare īntinse, diagnosticul diferenţial se complică. De aceea este necesar să ştim să ne orientăm şi īn atrofiile musculare de origine neuromusculară. Aceste atrofii pot să aibă o origine fie mielopatică, fie nevritică, fie distrofică.
Hipertrofia musculară poate să fie fiziologică sau patologică; profesiunile manuale şi activitatea sportivă duc la hipertrofie musculară fiziologică, īnsoţită de o creştere a randamentului muscular. Există īnsă unele afecţiuni, manifestate clinic prin hipertrofie musculară, īn care randamentul muscular este mult scăzut faţă de cel normal.
Tumoarea şi pseudotumoarea. Inspecţia ne poate descoperi şi existenţa unor formaţiuni tumorale sau pseudotumorale, de forme şi dimensiuni variate, la segmentele aparatului locomotor. De obicei sunt unice. Formaţiunile tumorale benigne şi cele pseudotumorale, chiar dacă destind mult ţesuturile moi, nu le modifică aspectul. |
